HYUNDAI-ix35-EXTERIOR-3-1024x550

Noul ix35 – actualizare tehnologica pentru popularul SUV Hyundai de clasa C

Posted on 6 martie 2013 · Posted in Noutati
  • Modelul cu cea mai rapida crestere in Europa primeste un plus de rafinament exterior si interior.
  • Motorizari imbunatatite si transmisie automata adaugata variantei diesel.
  • Dinamica sporita si trei moduri de operare disponibile prin introducerea optiunii FLEX STEER.

Noul ix35, versiunea actualizata a modelului clasat pe locul doi in top vanzari Hyundai la nivel european, a debutat in cadrul Salonului Auto de la Geneva 2013. Noua generatie prezinta o serie de imbunatatiri tehnologice, evidentiindu-se drept o varianta si mai atractiva pentru clientii europeni.

Inca de la demararea comercializarii ix35, in martie 2010, acesta a generat o cerere ridicata. A inregistrat cea mai rapida crestere a vanzarilor Hyundai in istoria marcii pe acest continent, depasind asteptarile producatorului. Pana in martie 2013, Hyundai a comercializat peste 220.000 unitati ix35 in Europa.

O noua motorizare, imbunatatiri aduse componentelor aferente grupului motopropulsor si noi echipamente adauga rafinament si o experienta superioara la bordul SUV-ului compact Hyundai.

Eficienta

Una dintre principalele actualizari aduse modelului o reprezinta inlocuirea motorului 2.0 litri ‘Theta II’ pe benzina cu noul, ultra-eficientul, propulsor ‘Nu’ 2.0 litri GDI (injectie directa cu benzina).

Noua motorizare, dezvoltata in cadrul centrului European Hyundai de la Rüsselsheim, Germania, livreaza mai multa putere si cuplu – 166 CP si respectiv 205 Nm (20,9 Kg/m), respectand totodata normele Euro 5.

Doua propulsoare beneficiaza de incorporarea sistemului de recirculare a emisiilor la presiune joasa (LP EGR), influentand semnificativ eficienta unitatilor ix35.

Paleta de selectie a clientilor a fost extinsa prin introducerea transmisiei automate cu sase trepte pentru varianta 4WD echipata cu motor ‘R’ 2.0 litri 136 CP.

Tehnologie suplimentara, mai mult rafinament

Publicul noului ix35 beneficiaza optional de sistemul FLEX STEER, disponibil pe SUV-ul compact in premiera. Trei moduri de setare – normal, confort si sport – permit soferului sa varieze nivelul de raspuns al directiei.

Optiuni suplimentare, precum volan incalzit, senzori de parcare fata si functie de siguranta la tractare pentru sistemul ESC (controlul electronic al stabilitatii) transforma experienta de condus intr-una mai rafinata. Noul sistem optional de afisare TFT de 4,2 inch prezinta o varietate de informatii la o claritate de inalta rezolutie. Clientii europeni pot de asemenea opta pentru un nou sistem audio si de navigatie asociat unui display LCD de 7 inch.

Pentru o mai buna iluminare pe timp de noapte, Hyundai ofera optiunea farurilor Bi-Xenon in premiera pentru ix35, precum si un nou sistem LED cu lumini de zi standard.

Noul ix35 va dispune de jante de aliaj, cu dimensiuni de 16, 17 si respectiv 18 inch. Ultimele doua dimensiuni prezinta finisaj gri metalizat.

La interiorul noului ix35 tapiteria scaunelor si partii superioare a usilor este realizata din materiale de inalta calitate, gaurile de ventilatie sunt incadrate in detalii cromate, suportul fata pentru pahare devine iluminat, in timp ce parbrizul primeste o portiune cu tenta intunecata, completand aspectul vizual reimprospatat.

Allan Rushforth, Senior Vice President si COO al Hyundai Motor Europe, a declarat: “Introducerea modelului ix35 a reprezentat un moment semnificativ pentru Hyundai in Europa. A fost primul model Hyundai care a preluat limbajul de design european ‘sculptura fluida’ si dispunand de atribute suplimentare precum eficienta, valoarea si calitatea ridicata, ix35 a atins cifre ridicare de vanzari la nivel regional. Anul trecut, popularitatea sa a continuat sa inregistreze crestere, pana la 87.000 unitati comercializate, cu 15% mai mult decat in 2011.

Imbunatatirile aduse noului ix35 vor livra beneficii si vor ridica nivelul experientei cumparatorilor europeni. Hyundai a depus eforturi considerabile pentru a atrage noi clienti catre gama sa. Furnizand modele ce depasesc asteptarile publicului – prin eficienta sporita, dinamica si rafinament – Hyundai va continua sa retina clientii actuali si sa atraga noi admiratori ai marcii.

Varianta actualizata ix35 a fost conceputa si dezvoltata in cadrul centrului tehnic Hyundai Motor Europe din Rüsselsheim, Germania (HME TC). Modelul prezinta limbajul de design ‘sculptura fluida’, introdus pe modelele de serie europene chiar de catre predecesorul ix35, lansat in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt 2009.

Pentru livrare pe pietele europene, noul ix35 se fabrica la unitatea de productie Hyundai Motor Manufacturing Cehia (HMMC), de la Nošovice.

Unitatile ix35 comercializate in Europa beneficiaza de pachetul Hyundai 5 Year Triple Care. Acest serviciu de exceptie include 5 ani de garantie integrala fara limita de kilometri, 5 ani de asistenta rutiera si 5 ani de verificari tehnice periodice gratuite.

Despre Hyundai

Hyundai Auto Romania, parte a Grupului Tiriac, este reprezentantul marcii Hyundai in Romania din anul 1994 si aduce pe piata nationala 12 modele Hyundai, atat din gama autoturismelor, cat si din cea a autovehiculelor comerciale usoare. Fondata in 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007.